Cum oferi valoare intr-o conversatie cu o femeie

Spuneam ca am primit intrebarea asta pe Grupul TheRealMan Brothers Club – grupul de suport al barbatilor din comunitate.

Provocare de mindset

Desi avem tendinta sa desconsideram intrebarea fiind deja super abordata din perspective mai vechi (ma refer aici la mindsetul de seductie, de a cuceri, de a ne confrunta cu “misterul feminin” pentru a obtine ceva anume), intrebarea este foarte buna pentru ca e una care invita la o schimbare de mentalitate.

Cei mai multi dintre barbati, cand vine vorba de relationarea cu femeile au ca focus obtinerea unui anumit rezultat. Si asta vine din convingerea ca “daca obtin femeia, voi fi fericit”. Practic, interactionezi dintr-un spatiu de lipsuri, de implinire, pentru ca ai fost invatat sa crezi ca ai nevoie de altcineva pentru a fi fericit.

In contextul asta, “valoarea” nu este privita decat ca un mijloc de schimb, ceva ce fac pentru ea pentru a obtine ceva in schimb. E un contract ascuns, asa cum zice foarte bine Dr. Robert Glover in Gata cu Baiatul Bun. Iar pentru ca la nivel subconstient imi doresc ceva in schimb, sunt atasat de rezultat, drept urmare apare anxietatea de a performa mai ales ca sunt constient ca ea poate sa ma “respinga” oricand.

Frica de respingere, frica de femei, vine din faptul ca la nivel subconstient, credem ca fericirea si implinirea vin din exterior, ca vin de la ele. In realitate, e o putere pe care ele nu au avut-o niciodata.

Puterea asupra propriei tale fericiri.

Al doilea scenariu de a oferi “valoare” este cand oferi dintr-un spatiu de acceptare, implinire, pace, bucurie si cu o dorinta calda de a contribui la binele celor pe care ii intalnesti, fara niciun atasament fata de rezultat. Genul asta de barbati nu-si pun problema “valorii” pentru ca viata li se intampla si nu mai simt nevoia de a rationaliza asupra “valorii” ei traind intr-o stare de valoare tot timpul.

Ce este Valoarea?

Indiferent ca e vorba de femei sau barbati, orice persoana isi doreste sa fie vazuta, sa fie auzita, sa fie incurajata, sa fie apreciata, sa conteze, sa traiasca, sa fie inspirati si nu in ultimul rand sa iubeasca.

Poti sa oferi valoare tuturor persoanelor pe care le intalnesti?

Experienta ne arata ca nu. Ci doar pentru acele persoane care te considera pe tine sau ceea ce faci, valoros. Si asta este extrem de subiectiv. Deci ce e de facut in situatia asta?

Poti sa-ti pierzi vremea incercand sa descoperi ceea ce gasesc oamenii ca fiind valoros, sau poti sa investesti in tine si sa devii cea mai buna versiune a ta. In felul asta poti adauga mai multa valoare devenind fericit, depasindu-ti fricile, urmandu-ti visurile, ajungand in punctul in care nu ai nevoie de cineva sa te faca fericit dar ai puterea de a inspira pe cineva sa fie la randul lui, fericit. Un spatiu in care tu nu mai ai nevoie de validare din partea celorlalti insa le oferi altora confirmarea de care au nevoie pentru a deveni cea mai buna varianta a lor.

Ca un rezumat la tot ce am discutat pana aici, interactiunea cu femeile sau cu fratii tai barbati nu inseamna sa-l manipulezi pe celalalt sau sa te pui intr-o lumina ca sa te placa. Misiunea ta si arta relationarii este mult mai nobila. Adica ii gasesti pe cei care te gasesc ca fiind valoros. Cum faci asta? Oferi valoare! Neconditionat. Fara atasamente.

Bine, bine, dar cum pot sa ofer valoare intr-o conversatie cu o femeie?

…spuse barbatul care citeste aceste randuri, incercand sa-si infasoare mintea in jurul ideilor de mai sus. 🙂

Daca stam sa ne gandim, vom gasi cateva exemple de bun simt:

  • Fii pozitiv (ma refer la atitudine, nu la Covid)
  • Nu vorbi asa de mult. Asculta mai intai. Nu doar cu mintea ci si cu inima. Fii relaxat (ar trebui sa fii din moment ce nu urmaresti sa bifezi un rezultat)
  • Nu incerca sa demonstrezi nimic
  • Ofera complimente daca e cazul
  • Provoaca
  • Inspira – Spune-ti povestea
  • Nu te lua prea in serios – poti sa mai zici si cate-o gluma din cand in cand
  • Fa propuneri. Invit-o la un ceai sau oriunde altundeva.

Retine ca acestea sunt doar comportamente si sunt generate de mindset – adica de perspectiva asupra vietii. Inainte sa te comporti diferit, ai nevoie sa gandesti diferit. Schimbarea doar la nivel de comportament e manipulare si nu-ti serveste pe termen lung. Plus ca te vei lupta mult cu tine. De aceea multe din programele si cursurile obisnuite de relationare nu functioneaza. Pentru ca se concentreaza pe schimbarea de comportament. Daca ai trecut si tu prin experiente in care ai simtit ca te lupti cu tine si ca nu functioneaza, ai invatat o lectie importanta:

Nu poti oferi niciodata, ceea ce nu ai mai intai pentru tine

Asadar adevarata intrebare nu este “cum pot sa ofer valoare intr-o conversatie cu o femeie?” ci “cum pot sa-mi ofer valoare mie?”.

Am raspuns in video la asta, asa ca te incurajez sa-l urmaresti.

Ceea ce vreau sa retii este ca inainte sa te gandesti la ce sa faci, gandeste-te la cum ar trebui sa gandesti.🙃 Chiar si Einstein a spus ca nu poti rezolva o problema de la acelasi nivel de la care ai creat-o. Iar pentru asta ai doua elemente care iti influenteaza gandirea: Educatia si Anturajul.

Dar despre astea, intr-un articol urmator.

PS. daca vrei sa fii la curent cu ce mai postez in comunitate despre masculinitate si relationare, aboneaza-te la Newsletterul TheRealMan aici>>

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *