Cum Si-a Spart Un Programator Codul Sursa al Subconstientului Sau

‘Revin cu un nou testimonial din partea lui Ionut, castigatorul Taberei Vikingilor de vara trecuta din Mamaia. Dupa ce a mai incercat putin practica meditatiei cand a fost cu noi la munte, s-a hotarat in sfarsit sa mearga in munti si sa exploreze in profunzime ce se ascunde in subconstientul lui. Inginer programator fiind, la fel ca mine, pot sa inteleg determinarea lui de a explora tot ce se ascunde in interior si apoi a descoperi ce functioneaza cu adevarat.

Probabil multi programatori rezoneaza cu notiunea de „cod sursa”. Cand un progamator se pune pe treaba, nimic nu-l poate opri din a crea un sistem optim. La fel cum in programare poti da peste multe buguri pana sa ti se compileze perfect programul, la fel in meditatie, descoperi sursa bug-urilor din mintea ta. Odata ce ai umblat la codul sursa al subconstientului tau, aplicatia (mintea) incepe sa functioneze in parametrii optimi.

Nu e pastila magica. E dezvoltare personala pe bune. E munca pe care o ai de facut tu cu tine. Fara o determinare de fier nu ai cum sa faci munca asta. Cu cat meditezi mai sincer, cu atat mai mult vei dezvolta adevarata incredere si stapanire de sine. Il las mai departe pe Ionut sa va povesteasca despre transformarea lui:

––––––––– Ionut Indre ––––––––––

Salut bărbați, Ionuț sunt!

ionut indre3De curând am trăit o experiență total inedită, oferită prin intermediul meditației, care personal m-a ajutat să dobândesc o înțelegere profundă a CEEA ce sunt defapt sau mai bine zis CINE sunt defapt.
Au fost 12 zile în care am reușit să înțeleg, să observ și să depășesc o sumedenie de bariere mentale și nu numai. Au fost 12 zile de muncă asiduă cu mine însumi, 12 zile de luptă crâncenă cu mintea mea în care ne-am disputat supremația asupra propriul corp fizic.

Ceea ce am observat încă din primele zile a fost faptul că noi toți ne considerăm stăpâni absoluți pe decizile noastre și chiar credem cu înverșunare că ne aparțin întru totul, însă defapt mintea noastră încearcă de cele mai multe ori să caute scuze care să ne oprească din propria evoluție. Odată cu evoluția apare și mult disconfort și doar prin munca cu noi înșine putem deveni o versiune mai bună a noastră.

Pe parcursul celor 12 zile sunt profund recunoscător că am dobândit două unelte foarte utile pentru evoluția mea personală. O atenție la nivel subtil și o înțelegere profundă a gândurilor și sentimentelor.
Mi-a luat ceva timp să descopăr că drumul evoluției e mereu înspre interior și nu invers, că tot ceea ce ne înconjoară e doar o oglindire fidelă a ceea ce se află în interior. Îmi spunea cineva zilele trecute „Toate răspunsurile sunt în interiorul nostru! „, așa și este însă uneori vederea ne e încețoșată de- un voal subțire ce ne face să căutăm răspunsul la ceea ce dorim în exterior, unde avem tendința de a ne pierde. Singura înțelegere profundă și autentică vine din lăuntrul nostru.

Pentru mine meditația reprezintă un mijloc de a te întâlni cu adevarata ta esență. Mi-a oferit puterea de a înțelege totul mai profund, mi-a dat posibilitatea de a lua o decizie pentru că așa vreau eu nu pentu că mi-a insuflat-o cineva în subconștient sau pentru că sunt stăpânit de anumite sentimente. Mi-a deschis mintea și mi-a arătat diferența dintre a fi ACTIV sau REACTIV. Mi-a permis să văd semințele plantate în propria-mi grădină, căci recunosc că sunt foarte perspicace atunci când culeg rodul și doresc ca totul să fie cât mai abundent, dar deseori nu sunt atent la ce fel de semințe pun să rodească în propria-mi minte.

Întreaga experiență mi-a oferit o cale de înțelegere a cum să fiu ceea ce vreau eu și a nu mă lăsa purtat în deriva cursului degradant al evenimentelor. Mi-a arătat cum să stăpânesc cârma vieții mele încat să urmez itinerariul stabilit indiferent de ce furtună apare la orizont.

Primele zile au avut un impact uriaș datorită rupturii bruște de societate și trecerea la coordonarea totală a atenției doar pe trăirile interioare, întreaga experiență stând sub tăcere nobilă. Primele zile au fost marcate de niste dureri cumplite, meditând în fiecare zi aproximativ 10 ore corpul tânjea după confort. Simțeam practic cum îmi ard de durere genuchii, fundul și coapsele. Sub presiunea enormă a acesteia mintea urla din toate puterile ei să mă mișc din acea poziție. Mi-am propus să nu renunț sub presiunea durerii, ceea ce a fost incredibil de greu, însă am reușit.

În zilele ce au urmat această durere s-a intensificat însă odată cu ea și stăpânirea de sine. Undeva prin cea de a patra zi am reușit ceva ce numai dacă experimentezi poți înțelege pe deplin, să mă detașez de durere. Simțeam durerea fără a reacționa într-un mod anume, pur și simplu o observam , o simțeam însă fără nicio reacție ca și cum aș fi fost un observator extern propriului meu corp. Consider că stăpânirea atenției m-a ajutat enorm. Faptul că nu mi-am lăsat mintea să fie dominată de senzația covârșitoare a durerii.

Pe lângă factorul extern, durerea, mai era și factorul intern cu care aveam să port lupte crâncene în zilele ce urmau. Aceasta era mintea mea care se rostogolea haotic prin mii de gânduri fără a o putea opri în vreun fel. Era un contrast absolut între liniștea de afară și bombardamentul de sunete și imagini care avea loc înlauntrul meu încat e aproape imposibil de descris totul.

E plăcut să observi cum în timpul meditației se fac treceri de profunzime de la cea fizică la cea mentală și apoi spirituală, cum ascenzi de la durerea fizică la haosul din minte, cum te împaci cu un nivel și urci la altul. Cred că cea mai evidentă trecere a fost prin ziua a șaptea când am reușit să trăiesc primul moment prețios de liniște profundă în care mintea nu mai alerga nicăieri. Am reușit să o stăpânesc, să o fac să se liniștească fără a se mai rostogoli în trecut sau viitor și să fie prezentă pe ceea ce contează, aici și acum! A fost un moment foarte plăcut în care m-am simțit parcă căzut într-un abis negru și profund, guvernat de o liniște mortuară în care simțeam o regăsire cu ceva ce am pierdut demult și după care tânjeam de atâta vreme. Cred că acea senzație era oarecum o regăsire a unei părți din mine demult adormite care tocmai s-a trezit.

Întreaga experiență a fost marcată de stări extrem de labile de la gânduri până la sentimente din cele mai diverse, de la fericire la tristețe și de la extaz la frică. Cred că întregul decurs a fost precum o purificare, un salt înspre ceva superior.

Am observat cât de șireată și creativă e mintea în direcția asta, cât de atent trebie să fiu, căci mă pune la o sumedenie de încercări în dorința de a mă face să renunț și a se simți confortabil. Toate încercările au fost gradate începând cu cea fizică, durerea. Odată înțeleasă și depășită totul s-a petrecut la nivel mental, aici a aparut răbdarea sau mai bine zis lipsa ei. Mintea căuta tot felul de scenarii prin care să mă îndepărteze de dorința de a săpa cât mai mult în interiorul meu. Odată cu trăirea momentelor subtile avute în care totul era cufundat într-o mare neagră de liniște am putut trece la un nivel mai înalt în care am reușit să observ energia și vibrația propriei mele persoane.

M-a intrigat enorm faptul că am simțit manifestarea energiei în anumiți centrii energetici ai corpului, am observat conștient cum aceștia se deschid și cum sunt abundați de un flux continuu de energie. A fost o transformare inedită care m-a făcut să mă simt mult mai prezent pe tot ceea ce se întamplă și mult mai atent la tot ce se manifestă în interiorul meu, era precum cineva a aprins un far ce lumina și îmi permitea să văd în depărtare peste țărmul minții mele.

Pe parcusul zilelor petrecute acolo am experimentat senzații ce prima dată le-am considerat a fi insomnii, deoarece mă trezeam în timpul nopții, însă era ceva mai mult de atât. Corpul dormea, se odihnea însă mintea se trezea și era conștientă de tot ceea ce se întâmplă, era un fel de „somn-conștient”, eram treaz și adormit în același timp. Așteptam ore în șir până la începerea programului de dimineață. Ceea ce însă e interesant e că nu eram obosit deloc, ba chiar eram cât se poate de odihnit fizic și binedispus.

Odată ajuns înapoi în cotidian am observat cât de programat sunt în anumite situații, cât de multe reacții am la anumiți stimuli, câte automatisme am, simțeam cum se scurge energia pe anumite lucruri pe care le făceam sau cât de influențate îmi erau decizile în funcție de diferite stări ce mă guvernează și îmi bruiază spectrul.
Ceea ce îmi face plăcere foarte mult e că acum pot să observ mai atent anumite reacții înainte ca aceastea să se manifeste astfel pot trece mult mai ușor de anumite situații, ceea ce mă face mai încrezător în mine însumi.Cred că întreaga aventură avută a cumulat cu un test deoarece de curând am fost nevoit să mă despart de o persoană foarte dragă mie și observ cum cu ajutorul celor învățate acolo trec cu bine prin întreg fluxul de trăiri generate rămânând focusat pe drumul meu.

Experiența a avut un impact mult mai mare decât mă așteptam , simt și observ cum totul capătă o nouă formă, cum totul se mulează după noul tipar al gândirii mele. Persoane și oportunități noi apar iar ceea ce nu mai rezoneză cu vechiul tipar rămâne undeva în urmă. Cred că e foarte important să înțelegem și să încercăm să fim cât mai puțin atașați de un anumit loc sau o persoană, însă să ne bucurăm pe deplin de fiecare clipă petrecută. Fiecare evoluează în ritmul său și are calea sa. În viziunea mea consider că fiecare își e dator sieși să ajungă pe cât posibil cea mai bună variantă a sa. Oamenii și experiențele trăite având ca rol de a ne învăța cum să facem acest pas evolutiv.

Nu spun că încă am ajuns la nivelul acela de evoluție, însă încerc și învăț din mers până când voi ajunge exact așa cum vreau, bucurându-mă de drumul parcurs până acolo, de fiecare experiență trăită și de fiecare persoană întâlnită.

Ca și încheiere nu doresc decât să vă recomand tuturor acest gen de experiență, nu vreau să conving pe nimeni însă vreau să vă încurajez pe toti să treceți totul prin proprile filtre și să vedeți totul cu alți ochii. Mie unul mi-a oferit posibilitatea de a vedea diferența dintre cine SUNT și cine CRED CĂ SUNT!

Ionuț Indre